Ce culoare de par se poarta in 2011

Culorile de par artificiale, greu de obtinut si care nu se asorteaza cu usurinta oricarei tinute si ocazii devin demodate in 2011. Anul acesta se poarta tot ce este natural, ne anunta specialistii in domeniu, care au decis sa nu le dea prea multe batai de cap femeilor cu vopsitul podoabei capilare.

Pentru ca sunt la moda culorile naturale, femeile pot opta pentru blond caramel, saten, roscat sau negru. Daca nuanta ta de par naturala este saten ori blond, atunci nici macar nu este nevoie sa te mai vopsesti pentru a fi la moda. Anul acesta este recomandata o lungime medie a parului, care trebuie sa depaseasca putin nivelul umerilor.


Culoarea se alege in functie de nuanta pielii
Culoarea parului ar trebui aleasa in functie de tenul persoanei respective si de nuanta ochilor, in asa fel incat aceasta sa-i scoata in evidenta frumusetea si atractivitatea. Producatorii de vopsele de par au scos pe piata o varietate larga de nuante, care se pot potrivi oricarui tip de ten. Dintre acestea, e bine sa le alegem pe cele cat mai naturale. Alegerea corecta nu este usor de realizat si se poate face dupa o minima documentare sau dupa ce cereti sfatul unui profesionist.

Femeile cu tenul deschis pot alege, fara sa greseasca, diferite nuante de blond. Aceasta este una dintre cele mai populare culori in 2011. Nuantele recomandate sunt: blond platinat, auriu, vanilie, miere, caramel si capsuna. Daca parul este mai inchis la culoare si se prefera un blond deschis, e bine ca podoaba capilara sa fie ingrijita cu masti si alte produse care ii pot asigura vitalitatea dupa tratamentele dure de decolorare.

O alta culoare la moda este satenul, care se potriveste majoritatii tipurilor de ten. Femeile pot alege, in functie de tipul de ten si de personalitate, nuanta de saten cea mai potrivita, de la ciocolatiu inchis la caramel. Aceste nuante se pot intretine mai usor decat cele de blond pentru ca diferenta fata de culoarea naturala se sesizeaza mai greu. Este suficienta folosirea unui sampon care sa mentina culoarea cat mai mult timp.

Negrul ar trebui ales cu grija, desi este una dintre culorile recomandate pentru acest an. Nu oricarei femei i se potriveste, iar multe sunt de parere ca le imbatraneste. Negrul merge bine la tenurile mai inchise la culoare. Ceva mai simplu de ales sunt nuantele de brunet care se potrivesc foarte multor persoane. Contrastul dintre culoarea parului si cea a tenului scoate in evidenta ochii.

Roscatul se potriveste mai mult femeilor care au pistrui. Anul acesta sunt recomandate nuantele naturale de roscat si nu cele foarte puternice care au fost la moda in urma cu cativa ani. Cele mai indraznete pot opta pentru roscatul de tip cupru sau mahon care pot schimba destul de mult fizionomia unei femei.

Specialistii recomanda tuturor femeilor sa aiba grija de parul lor, astfel incat acesta sa fie tot timpul stralucitor si bine intretinut, indiferent de culoarea aleasa.

 Pentru coafura, se prefera parul cu mult volum, aranjat simplu, cu foenul si peria, fara a se mai folosi placa de intins, ca in anii trecuti.

Comentarii

Postări populare